Dragi părinți, mai ușor cu grătarele și scutirile la sport

Faceți abstracție pentru 5 minute că vă aflați pe un blog de fotografie și citiți acest articol scris din perspectiva unui om care joacă baschet de pe la 7 ani. 🙂

Am citit recent acest articol: „Fudulia de a fi român într-o Românie fără sport” și m-am întristat. Am realizat că omul care l-a scris are 100% dreptate. Românii nu fac sport. Sportul nostru național este: „Grătarul de 1 Mai”, iar probele la care am lua aur la orice olimpiadă sunt: „Ștafeta la punga de Nutline”, „Shot cu Bomba (2L) Albacher”, „Aruncarea PET-urilor în pădure” etc.
Știu, sunt arogant și generalizez mai mult decât trebuie, nu toți românii sunt așa și chiar dacă am fi, nu acolo este problema sportului românesc, că facem grătare, bem bere și spargem semințe. Aș fi un iprocrit dacă aș pretinde că eu nu le-am făcut la viața mea, toți le-am făcut măcar o dată (exceptând partea cu aruncatul gunoiului), problema este că mulți dintre noi fac doar asta și nimic altceva.
Nu sunt încă părinte și nu am să pretind că știu cu ce se mănâncă, însă văd destul de des familii care ies la grătare și nu ating nicio minge, nu aleargă, nu fac niciun pic de mișcare. Întind o pătură, iși plantează fundul, etalează desaga cu bucate, desfac 2 beri, scot tablele, dau drumul la muzică și se mai ridică doar pentru a învârti micii pe grătar.

Vă este cunoscută această imagine? Pun pariu că da!

Scuzați-mă dragi părinti, dar ce exemplu credeți că oferiți copiilor voștri? Vă spun eu, un exemplu clasic de sedentarism și perpetuarea ideii că este ok să nu facă niciun fel de mișcare.
Mai mult, nu sunt convins că vreți ca ei să facă sport, vă ascundeți în spatele ideii că veți fi scutiți de anumite riscuri însă greșiți. Voi ați făcut mișcare atunci când erați mici, nu aveați de ales, nu aveați ce altceva să faceți în acele vremuri. Nu existau PC-uri, tablete, smartphone-uri și dacă voiați să vă jucați singura variantă era afară. Și nu cred că vă pare rău acum, ba mai mult, sunteți convinși că era mai bine înainte. Vă aminți primele jocuri? Sigur ați început cu  șotronul, elasticul, leapșa și v-ați ascunselea (pititea) ca apoi să treceți la sporturi mai serioase: lapte gros și monopol, țară-țară vrem ostași, frunza, fotbal, baschet, handbal, volei, biciclete, role etc. Tot acolo probabil v-ați cunoscut și primul/prima prieten/ă din adolescență. 🙂

Sportul te dezvoltă din toate punctele de vedere și este cel mai bun lucru pe care-l poți face ca părinte pe lângă cei 7 ani de acasă. Mai ușor cu grătarele și cu scutirile la sport!

Trăgând linie veți realiza că, într-un fel sau altul, fiecare dintre voi a făcut mișcare atunci când era mic, iar cei mai consecvenți dintre voi au continuat cu sportul și după. Unde greșiti acum? Așa cum vă blamați părinții atunci când erați mici că nu vă lăsau să faceți una și alta, v-ați transformat la rândul vostru în protectivii restrictivi care descurajează sportul și mișcarea sau pur și simplu nu vă pasă dacă copilul vostru face sport. Vă lăsați fricile (dacă pățește ceva, dacă își sparge capul, dacă își rupe mâinile) să dicteze iar acest lucru duce întotdeauna la eșec. Frica este bună pentru conservare însă frica de orice duce la inhibiția de a face ceva interesant în viață.

Pentru că nu îmi doresc ca acest articol să fie negativist ci mai degrabă un duș rece, vă voi împărtăși câteva concluzii personale:

Baschetul m-a dezvoltat atât fizic cât și mental și m-a construit drept  ceea ce sunt astăzi.

  1. Eu sunt o persoană competitivă și individualistă. Nimic nu poate schimba asta. Am observat-o de mic jucând baschet. Imi place să câștig și mai mult, îmi place să fiu eu cel care îi duce pe ceilalți către victorie. Competitivitatea este în același timp o calitate și un defect. De ce? Te motivează să lupți și să nu cedezi în bătălia pe care o duci însă, în același timp, te face să nu știi să pierzi și să reacționezi destul de urât atunci când se întâmplă. 🙂 Pe lângă multe altele, baschetul m-a învățat să și pierd. M-a învățat că oricât de bun aș fi la ceea ce fac, oricât de mult mă agit vor fi situații pe care nu le voi putea influența, în care rezultatul nu poate fi schimbat. Este o lecție importantă pe care am primit-o, o lecție care m-a ajutat să mă maturizez și să înțeleg că vor fi momente în viață în care voi pierde. Și au fost destule.
  2. Spiritul de echipă. Dacă vrei să reușească copilul tău în viață trebuie să-l înveți spiritul de echipă. Pe mine m-a ajutat enorm. Ținând cont de punctul 1 gândiți-vă că digeram cu greu o înfrângere, mai ales dacă eu jucam bine. Este foarte ușor să dai vina pe ceilalți dar trebuie să realizezi că făcând asta nu vei schimba rezultatul, ci mai degrabă vei stabili că veți pierde și următorul meci.
    Dacă vrei să schimbi ceva trebuie să-ți încurajezi colegii atunci când greșesc, chiar dacă nu ești de acord și îți vine să urli, chiar dacă tu știi că au făcut alegeri greșite. Este singura modalitate prin care un grup de persoane devine echipă. Clădindu-și caracterul în acest fel, copilul tău va învăța să se adapteze în diferite situații și grupuri de persoane (coechipieri, colegi de clasă, colegi de birou etc.). Va învăța să pună umărul la treabă odată cu ceilalți chiar dacă el este mai bun decât ei și va mai învăța ce înseamnă încrederea în coechipieri, altruismul, cooperarea și comunicarea. Dacă vrei să citești mai multe despre spiritul de echipă apasă aici.
  3. Dorința de perfecționare și îmbunătățire. Mi-aduc aminte și acum că mă trezeam la 4-6 dimineața să văd meciurile 5-7 din Finalele NBA (1997, 1998), dintre Chicago Bulls și Utah Jazz pe vremea aceea. Mă certau părinții că pierd nopțile de la o vârstă fragedă (12-13 ani) însă nu îmi păsa, voiam să-l văd pe Jordan în acțiune. Mai târziu l-am descoperit pe Kobe în care m-am regăsit și a ramas idolul meu. De ce v-am povestit toate astea? Pasiunea pentru baschet m-a făcut să am dorința nebună de a progresa, de a juca din ce în ce mai bine și de a mă dezvolta. M-a învățat că nu trebuie să te mulțumești doar să știi să faci un lucru ci să te lupți să fii printre cei mai buni. Acest principiu îl poți aplica peste tot!
  4. Gustul victoriei. The sweet taste of victory așa cum spun americanii. Odată ce l-ai gustat cu greu te poti abține să nu ți-l dorești din nou. Este un sentiment aparte să știi că tu ai înscris coșul câștigător sau că din pasa ta s-au întâmplat toate, că datorită capacului tău ai păstrat avantajul echipei. Dorința de a fi învingător este bine înrădăcinată în natura umană însă puține persoane se pun în postura de a câștiga cu adevărat ceva. La fel ca în bancul cu Dumnezeu: „Dă Doamne să câștig la Loto! Dă Doamne să câștig la Loto!” și Dumnezeu îi răspunde: „Dă-mi o șansă! Cumpără un bilet la loto!”. Dacă vrei să câștigi trebuie în primul rând să joci, să iei atitudine, să anticipezi mișcările adversarului și să ai o gândire structurată.
  5. Dezvoltare fizică și sănătate. În primul rând sportul te menține sănătos, afirmație auzită zilnic pe toate posturile de știri. Puțini sunt cei care aleg să facă cu adevărat ceva în acest sens. Dacă voi nu faceți sport nu se va transfera această cultură nici către cei mici. În ceea ce privește dezvoltarea fizică, aici intră în discuție și genetica pentru că nu-ți poate garanta nimeni că se va înălța copilul tău jucând baschet însă își va dezvolta de mic musculatura și rezistența la efort. Luați în calcul un singur aspect: tatăl meu are înălțime 1.6m iar mama mea avea aproximativ 1.65m. Eu măsor astăzi 1.93m. Ori sunt copilul lăptarului ori baschetul a avut și el un aport în înălțimea mea. 🙂
  6. Truda, răbdarea și scrâșnetul din dinți. Ultima concluzie dar cea mai importantă din punctul meu de vedere. Am păstrat-o pentru sfârșit pentru că dacă nu ajungi să citești până aici cu siguranță nu știi ce înseamnă aceste lucruri sau nu te interesează subiectul. Sportul de echipă te învață să suferi, să-ți cunoști și să-ți depășești limitele. Fiecare antrenor își va aduce elevii în acest punct iar ei îl vor înjura pentru asta. Dar la fel de bine vor fi recunoscători mai târziu pentru că i-a învățat ce înseamnă greul, pentru că atunci când ei cred că nu mai pot…se mai poate, pentru că nu trebuie să cedezi ușor și trebuie să încerci până reușesti.

După cum vedeți baschetul și oamenii din jurul acestui sport m-au învățat destul de multe și pentru asta le voi fi etern recunoscător.

În încheiere, fie că este sport de echipă sau individual, îndrumați-vă copiii către sport măcar pentru câțiva ani, vedeți ce le place și nu încercați să le impuneți sporturile care vă plac vouă. Eu iubesc baschetul însă mi-am promis că dacă voi avea copii le voi arăta toate sporturile și îi voi lăsa pe ei să aleagă.

Sportul te dezvoltă din toate punctele de vedere și este cel mai bun lucru pe care-l poți face ca părinte pe lângă cei 7 ani de acasă. Mai ușor cu grătarele și cu scutirile la sport!

Sper ca acest articol să nu vă fi plictisit și să vă fi convins să vă îndrumați copiii să practice un sport.

Daca aveți nevoie de idei vă pot da câteva în București (nu fac reclamă, le-am găsit pe Google):

Baschet : Baschet Club Leii , BC Laguna Sharks
Handbal: Club Tectonic Bucuresti
Fotbal: http://www.scoaladefotbal.ro/
Tenis: Gandul.info

Ai înțeles ideea, ești la o căutare Google depărtare
de a-ți înscrie copilul la un sport!
Go for it!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter și îți vom trimite o dată pe săptămână articole noi.

PS: Doar așa va prospera sportul românesc, doar așa vor fi forțate autoritățile să creeze condiții. Schimbarea pleacă de la mine și de la tine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *